Propune o variantă de biserică în cruce greacă înscrisă cu plan tripartit. Dacă la nivel planimetric biserica se încadrează  într-un dreptunghi, volumetric se remarcă crucea înscrisă prin înălţarea braţelor crucii şi a cupolei care domină compoziţia.

Exteriorul este tratat cu două registre separate printr-o cornişă care împarte pe înalţime faţada. Registrele conţin firide oarbe retrase succesiv.

Iluminarea se realizează în naos din registrul superior al braţelor crucii prin două ferestre trifore şi prin ferestrele tamburului cupolei. Registrul inferior iluminează spaţiile cu mai puţină importanţă prin ferestre bifore.

   Biserica aparţine ca aspect perioadei medii a Şcolii din Constantinopol cu influenţe ale şcolii greceşti.

"Sfânta Biserică este icoană a lui Dumnezeu, ca una ce înfăptuieşte aceeaşi unire ca Dumnezeu între cei credincioşi, chiar dacă cei unificaţi în ea prin credinţă sunt deosebiţi după însuşirile lor şi sunt din diferite locuri şi feluri"*
Aşa cum icoana trimite la arhetip, Trupul Înviat al lui Hristos, edificiul bisericesc trimite la arhetip, Împărăţia Cerurilor.

Dacă icoana a fost lăsată ca arvună a trupului înviat, biserica a fost lăsata ca arvuna a "vieţii veacului ce va să vie"
"Ar trebui să regăsim acea unitate ontologică dintre desăvârşirea spirituală şi cea artistică"**




*Migne, P.G. t. 91, col. 657-718. Traduderea a fost realizată de Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, iar lucrarea a fost tipărită sub numele: Sf. Maxim Mărturisitorul, Mystagogia, cosmosul şi sufletul, chipuri ale Bisericii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000. Introducere, traducere şi note de Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae.

**Mihaela Palade, Actualitatea culturii bizantine, articol postat pe www.studiiinterdisciplinare.ro,

22 august 2010

În arta bizantină noţiunile de creativitate şi orginalitate au un alt răsunet decât au în zilele noastre.

Creativitatea apare în modul cum se relaţionează la un arhetip. Arta e cu atât mai autentică cu cât e mai bine ancorată în tradiţie.
A fi ancorat în tradiţie înseamnă a te raporta la momentul cel mai proxim revelaţiei dumnezeieşti. Dacă stilurile moderniste încearcă să răspundă cât mai bine cerinţelor viitorului existenţei pământeşti, arta ecleziastică îşi are izvorul în trecutul ce mărturiseşte de existenţa nepământească. 
De aceea arhitectura nu se tratează stilistic, ci canonic. Dacă discutăm stilistic atunci edificiul suferă o conformare în raport cu reperele stilului în care se încadrează.
Canonic înseamnă doctrinar, adică a te supune unui "normativ" care nu îngăduie abaterile ce ţin de dogmă.
Canonul nu presupune o limitare a posibilităţilor creatoare ale artistului, ci are un contraefect "realizând că diversitatea imaginativă a prea multor teme istoveşte creativitatea şi frânează nu numai puterea expresivă, dar şi profunzimea discursivă a imaginii plastice"*


 *Sorin Dumitrescu, Noi şi Icoana, Ed. Anastastia 2010, pg. 99

The terms of creativity and originality have a different echo in the Byzantine art than nowadays.

Creativity  supervenes in the way it relates to an archetype. Art is more authentic the more is relates on tradition.

Architecture is not to be treated stylistically but canonically. Canonical means doctrinaire, in other words obeying to a "norm" which does not accept the digressions related to dogma.

 Arhitectura eclaziastică contemporană pune în discuţie direcţia de orientare în cazul proiectării unui edificiu bisericesc.

Problema factorilor care generează cadrul "creaţiei" este foarte dezbătută şi levitează între două atitudini extrem de distincte:

1. Actualizarea în termenii contemporaneităţii stilistice laice

2. Perpetuarea modelului canonic existent

The issue of the determinants which generate the "creation" frame is being highly debated and it oscillates between two extremely distinct points of view:

1. Updating within the terms of the stylistically laic contemporaneity 
2. Transmitting the actual canonical model

* Macheta realizată de stud. arh. Ciprian Maier

Reprezintă o refaţadizare a unui proiect realizat, la care s-a încercat aducerea lui,cu modificări minime ale structurii, la o tratare de factură bizantină.

Proiectul adoptă un plan trilobat, cu două turnuri pe faţada vestică, ce adăpostesc circulaţia vertcă şi clopotniţa.

Peste nartex s-a prevăzut un balcon, ce înaintează printr-o consolă peste naos.

Spre intrare s-a prevăzut un pridvor deschis, cu rol de a masca din aparenţa celor două turnuri-clopotnită nespecifice arhitecturii bizantine

Exteriorul este tratat cu două registre de firide retrase succesiv, nivelul balconului este marcat cu un brâu, biserica aparţinând global Şcolii Morava.

Propune o variantă de biserică in cruce greaca inscrisa, cu galerii peste nivelul naosului şi pronaosului, rezultând o formulă de basilică cruciformă cu cupolă. La nivelul planului se respectă împărţirea tripartită, atât la nivelul naosului cât şi la nivelul sanctuarului.
Biserica se încadrează ca aspect exterior perioadei târzii a arhitecturii bizantine, datorită elansării date de lăţimea redusă a naosului, ceea ce conferă, graţie sistemului de proporţionare, o înăltime mai mare tamburului.